„În toată această perioadă de criză, pe care tot ei au provocat-o, liberalii au dat dovadă de o inacceptabilă imaturitate politică. Nu cred că se aștepta nimeni, ca într-un astfel de context, să se comporte de parcă guvernarea ar fi jucăria lor preferată. Sau să arate că nu va permite nimănui să le-o ia, chiar cu prețul distrugerii acesteia. Țin cu dinții de puterea pe care nu o mai au.
Și-au împărțit posturi de miniștri într-un guvern care nu poate exista, care nu are nicio șansă să treacă. Au sărit la gâtul tuturor partidelor și s-au comportat de parcă ar fi aleșii neamului, când ei au devenit, de fapt, o cruntă pedeapsă pentru români. Nu au dat niciun semn de responsabilitate. Nu au înțeles gravitatea momentului. Ciolanul lor a fost mai important decât fiecare viață pierdută cauzată de agravarea situației sanitare.
Liberalii au eșuat să fie oameni, nu mai vorbesc de oameni de stat. Au rămas doar la statutul de politruci”, a transmis Paul Stănescu într-un mesaj înainte cu două zile de votul guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă.
Senatorul PSD îl acuză și pe președinte că „și-a bătut joc de români” în aceste luni prin nominalizările făcute pentru formarea guvernlui României.
„Iar în tot acest timp, Iohannis se plimbă pe la piramide și joacă golf. Dacă tot îndreaptă România către anticipate, de ce a mai pierdut inutil timpul? În zadar încearcă să conserve o guvernare liberală minoritară. Vremea guvernelor lui a trecut. Le-a avut, iar acestea și-au bătut joc de români. Un guvern minoritar este doar o dorință bolnavă de putere absolută a lui Iohannis. Chiar nu înțelege că nu sunt nici cei mai frumoși, nici cei mai pricepuți, nici aleșii poporului?”, a mi spus Paul Stănescu.
„Sunt epave politice pregătite oricând să scufunde România. Niște aventurieri. Trăiesc cu iluzia că, în astfel de momente, susținerea politică trebuie să vină din culise. Nu, o guvernare de criză trebuie să aibă o majoritate clară și asumată. Indiferent că este una de tehnocrați sau de politicieni, România nu poate avea decât un guvern stabil susținut de o majoritate transparentă. Sau anticipate care să ducă la stabilizarea scenei politice. Este ilogic, irațional să vrei un guvern fără putere politică într-un moment crucial. Dar, se pare că liberalii și-au pierdut uzul rațiunii”, a concluzionat secretarul general al PSD, în mesajul transmis luni într-un comunicat de presă.