„În data de 26.11.2020, în jurul orei 15:15, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Băița, în timp ce conducea un autoturism pe DN 74, în localitatea Mihăileni, din direcţia de mers Abrud – Brad, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Ciuruleasa, judeţul Alba. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a patru hunedoreni, cu vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Știrea a fost transmisă de realitateadehunedoara.net.