”La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD. Au ajuns la locul intervenției și au constatat că într-o clădire de colonie, la parterul clădirii, un apartament a fost cuprins de incendiu, iar din informații și din cele constatate, un număr de patru persoane au suferit arsuri al nivelul membrelor inferioare, membrelor superioare și au fost transportate la UPU Petroșani de cele două ambulanțe SMURD și o ambulanță SAJ”, a declarat căpitan Nicușor Daj, locțiitor comandant Detașament Petroșani.
Unul dintre adulți a aruncat benzină peste focul aprins într-un godin. Locuința este una socială, din patrimoniul primăriei.