Conform surselor citate, poliţiştii Secţiei 10 au descins la patru adrese, pentru anihilarea unei bande de hoţi care ar fi organizat mai multe spargeri.
Aceştia erau specializaţi în spargerile de societăţi comerciale, iar poliţiştii au date că, între altele, aceştia ar fi spart inclusiv clubul "Vault" din Centrul Vechi, de unde au furat mai multe componente PC, şi sediul Uniunii Artiştilor Plastici, de unde ar fi plecat, printre altele, cu o statuie din bronz, care cântărea 70 de kilograme şi care înfăţişa un câine.
Potrivit poliţiştilor, statuia din bronz nu a fost recuperată.
Cei patru urmează să fie prezentaţi instanţei Judecătoriei Sectorului 3 cu propunere de arestare preventivă.