O analiză jurnalistică făcută de HotNews arată că omul de afaceri și-a cunoscut partenerii de afaceri din prezent în perioada în care a participat la Revoluția din decembrie 1989. Descoperirea a fost făcută în urma unui demers jurnalistic care a plecat de la iubitul Laurei Codruța Kovesi.
„Abia în ziua când șefa DNA, Laura Codruta Kovesi, a reacționat oficial la insinuările Antenei 3 în legatură cu iubitul ei angajat la RDS-RCS, numele lui Florin Nemeș a devenit de interes public. Netul n-a reținut mare lucru despre el. Mircea Badea s-a învârtit in jurul paginii de Facebook sperând să găsească un like compromițător, o poză sau orice care ar sugera că acuzațiile de șantaj împotriva familiei Voiculescu și Antenei 3 ar fi comandată de iubitul lui Kovesi. Orice gazetar curios să afle cu bună credință ceva relevant despre Nemeș l-ar fi căutat în legatura Zoltan Teszari, patronul ultra-discret de la RDS - RCS. Alăturând cele doua nume, Google devine puțin mai generos. În continuare nu ne spune mare lucru despre Nemeș, dar aflăm ceva foarte interesant despre Teszari”, scriu jurnaliștii de l a HotNews.
Analiza arată cum patronul de la Digi-RCS a ajuns să primească titlul de „Luptător pentru victoria revoluției Române”.