Polițiștii rurali din Strehaia, județul Mehedinți, au avut o mare surpriză când au făcut un control de rutină într-un magazin sătesc: proprietarul nu mai eliberase un bon fiscal din 5 aprilie 2011!
Patronul din comuna Greci a fost sancționat în primă fază cu confiscarea unor produse în valoare de 5.000 lei și i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Comunicat de presă - IPJ Mehedinți
La data de 17.04.2015, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Strehaia împreună cu Posturile de Poliție Florești și Broșteni au efectuat activități specifice pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pe raza comunei Greci, ocazie cu care, la un magazin sătesc, gestionarul de 58 ani, evidenția documentele contabile în alte registre decât cele legale și deținea o casă de marcat în care ultima tranzacție a fost făcută în data de 05.04.2011.
Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor țigări, băuturi alcoolice și spirtoase, bunuri și alte produse în valoare totală de peste 5.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9, alin. 1, lit. a și e, din Legea 241/2005.
Nu toţi comercianţii sunt obligaţi să dea bon fiscal. LISTA excepţiilor
Persoana care nu primeşte bon fiscal şi nu i se restituie banii pentru un produs cumpărat dintr-un magazin ori nu este lăsată să plece din restaurant fără să achite consumaţia, tot fără bon, poate apela Serviciul 112 sau chema ANAF.
"Începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite şi înmâna bon fiscal, cumpărătorul poate să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzactie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal", a comunicat Ministerul Finanţelor încă de la începutul anului.