Patronatele din turism spun această grabă se explică prin teama șefilor celor două instituții de a nu fi demiși dacă România intră în infrigement la sfârșitul anului, fiind obligată de UE să rezolve mai multe probleme în turism.
"Turismul este sub asaltul unor acte normative făcute pe genunchi, la repezeală. Deși au aflat de aceste probleme la începuturile mandatelor lor, cei doi șefi ai ministerului Turismului și ai ANPC au început abia la sfârșit de august să se urnească lucrurile, sub presiunea ca acestea să fie gata până la finalul anului", a declarat pentru Profit.ro președintele ANAT, Alin Burcea.
Atât ministerul Turismului, cât și ANPC au postat pe site-urile proprii două proiecte de ordonanță pe care patronatele din turism le consideră incomplete, superficiale și, nu în ultimul rând, nocive pentru turism. Un proiect de lege care vizează pachetele de servicii turistice unde prevede, printre altele, că agenția de turism are dreptul să solicite turistului cel mult 20% avans pentru o vacanță și efectuarea plății finale cu cel mult 30 de zile înaintea plecării. În acest fel, vor dispărea pachetele early booking, care au ajuns acum să ocupe zeci de procente din vânzările agențiilor, arată sursa citata.