În aceeaşi cauză urmează să ajungă la parchet şi reprezentanţii firmei care a livrat articifiile care au fost folosite în seara în care a avut loc incendiul. Dosarul Colectiv, partea care priveşte infracţiunile de omor din culpă şi vătămare corporală din culpă, a fost trimis în judecată în luna aprilie. Din respectiva cauză au fost disjunse şi alte dosare, unul dintre ele în privinţa lui Marian Moise, pirotehnistul rănit în urma incendiului. Acesta era angajat al firmei care a furnizat artificiile, iar în seara de 30 octombrie 2015 s-a ocupat de montarea lor în club. Astfel, alături de Marian Moise, se fac cercetări şi faţă de celelalte persoane trimise în judecată.
"În ceea ce priveşte cauza disjunsă din dosarul „Colectiv”, aflată în continuare pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, facem următoarele precizări: Procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de Moise Marian (aflat sub control judiciar), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă privind decesul a 64 de persoane şi vătămarea corporală din culpă a 112 persoane, precum şi pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de persoanele trimise în judecată prin rechizitoriul din 28 aprilie 2016 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă faţă de alte 92 de persoane vătămate. Totodată, sunt efectuate acte de urmărire penală cu referire la toate faptele sesizate în cauză de către persoane vătămate ori alte persoane", anunţa Parchetul General vineri, 28 octombrie, conform Mediafax.
Reprezentanţii Parchetului General susţin că în ancheta disjunsă au fost audiate până acum 40 de martori şi victime, fiind ridicate şi sute de documente medicale de la spitale din ţară şi din străinătate, locurile unde au fost trataţi răniţii din Colectiv. Procurorii care instrumentează dosarul au dispus 82 de expertize medico-legale, fiind cerute şi primite înscrisuri de la autorităţi din ţară în acest caz.