"Omagiem astăzi personalitatea luminoasă a personalității sale Regelui Mihai I pentru marile virtuți care l-au călăuzit de-a lungul întregii sale vieți — și anume credința în Dumnezeu, iubirea față de poporul român, răbdarea în suferință, demnitatea în comportament și puterea de a-i ierta pe cei ostili. Mare personalitate istorică a veacului său, monarh, mareșal al României, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, eroic în actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I a fost în același timp un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române. Un om cu o credință puternică și care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, trăind potrivit principiului călăuzitor al monarhiei române — 'Nihil sine Deo!'", a afirmat, luni, patriarhul Daniel, în ședința solemnă a Parlamentului dedicată omagierii personalității Regelui Mihai I.
Întâistătătorul BOR a amintit că în prima parte a copilăriei tânărul principe Mihai s-a bucurat de educația duhovnicească a mamei sale, regina Elena, "o femeie deosebit de credincioasă și evlavioasă".
"Mai târziu, Regele avea să mărturisească adesea faptul că de la mama sa Elena a deprins obiceiul de a se ruga des, de a citi scriptura, de a frecventa biserica, de a se spovedi și împărtăși. (...) Actul de abdicare forțată de la 30 decembrie 1947 și plecarea Regelui Mihai I din România într-un îndelungat și nedrept exil a fost o grea lovitură pentru România, dar și pentru Biserică, deoarece în anii următori regimul comunist va începe o lungă perioadă de persecuție împotriva bisericii și împotriva celor care manifestau fidelitate sau admirație față de monarhie", a mai spus patriarhul.
El a adăugat că în exilul îndelungat al Regelui Mihai "credința sa puternică l-a ajutat să treacă răbdător biruitor și demn peste toate necazurile și nedreptățile îndurate". Deși geografic departe de România, Regele Mihai a continuat să frecventeze Biserica ortodoxă, al cărui fiu spiritual era prin botez, a adăugat acesta.
Patriarhul Daniel a subliniat că Mihai I, botezat ortodox, s-a căsătorit ortodox cu regina Ana și și-a botezat cele 5 fiice în aceeași credință.
"În ultimele 2 decenii, prezența Regelui Mihai în România la marile sărbători creștine sau la diverse evenimente importante din viața bisericii a devenit una familiară și mult apreciată de cler și popor. (...) Ultimii ani ai vieții Regelui Mihai s-au identificat într-un fel cu viața de rugăciune a călugărului, deoarece, fiind înconjurat și îngrijit de maici călugărițe, le cerea acestora să facă pravila lor zilnică de rugăciune cu voce tare în prezența sa. (...) Regele Mihai a trăit cu discreție, dar cu intensitate credința sa în care a fost botezat și pe care a păstrat-o cu multă grijă în toată viața sa ca fiind cea mai prețioasă comoară primită de la mama sa regina Elena și de la poporul român evlavios. Această credință l-a ajutat să fie statornic în iubirea sa față de poporul român, de biserică și de familie", a punctat patriarhul Daniel.
Acesta a evidențiat că, deși Regele Mihai era un creștin ortodox "în cuvânt și faptă", era în același timp respectuos față de alte culte religoase, fiind "un om al păcii interetnice și interreligioase".
"Regele Mihai a militat și a contribuit intens pentru integrarea României în NATO și în UE, pentru că prețuia mult libertatea și democrația. (...) Prin personalitatea, viața și lucrarea sa, Regele Mihai I al României va rămâne în memoria poporului român o făclie de înviere în vremuri de răscruce", și-a încheiat patriarhul Daniel discursul în Parlament.