Mii de oameni sunt asteptați sâmbătă la Catedrala Patriarhală din Capitală, pentru sărbătoarea botezului Domnului. Slujba de sfințire a apei va fi oficiată de Patriahul Daniel.
"Oamenii pot să vină de astăzi pentru a se bucura de o sărbătoare extrem de importantă, este vorba atât de botezul Domnului, cât și de epifania sfintei Dumnezeiri. Este prima dată acum când Dumnezeu s-a arătat ca Treime - este în primul rând Fiul care s-a botezat în apele Iordanului, este apoi Sfântul Duh sub forma unui porumbel care s-a coborât pe capul lui Iisus și este Dumnezeu-Tatăl, a cărui voce spune că Iisus Hristos este Fiul Său cel iubit. Semnificațiile sunt importante, ne privesc direct, este vorba de curățirea noastră, pentru că luminarea și înnoirea au venit lângă noi o dată cu Iisus Hristos, iar noi ne putem atașa lui prin curățirea noastră, prin credință", a declarat pentru Realitatea TV Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Potrivit oficialului BOR, credincioșii pot consuma apa sfințită timp de 9 zile în fiecare dimineață pe stomacul gol, iar agheasma se păstrează întreg anul în casă deoarece este o apă care nu se strică. Agheasma simbolizează apa întregului Pământ, care a fost sfințită de Hristos.
Conform agenţiei oficiale de ştiri a Biserciii Ortodoxe Române, Basilica, sunt patru situaţii importante în care este recomandată folosirea agiasmei mari:
La vreme de încercare: Se consumă cu credinţă în caz de boală. Adesea a făcut minuni, însănătoşind bolnavi şi tămăduind răni.
La sfinţirea bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.
Pentru întărirea duhovnicească: Credincioşii obişnuiesc să bea Agheasma mare timp de opt zile în şir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului. Se consumă şi în zilele de ajunare şi de post, pe nemâncate.
La stropirea caselor: Putem stropi cu Agheasma mare casele, curtea şi grădina, vitele şi chiar ogoarele şi livezile, pentru a fi curăţite.
Epifania Sfintei Treimi - și la Schimbarea la Față
La Botezul lui Hristos S-a arătat Sfânta Treime. De altfel, unul dintre scopurile întrupării și ale Botezului lui Hristos a fost descoperirea Dumnezeului Treimic, adică a faptului că Dumnezeu, chiar dacă are o singură ființă și o singură fire, este în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Astfel, se aude vocea Tatălui, Care mărturisește și întărește faptul că Cel aflat în Iordan este Fiul Sau, iar în același timp, Duhul Sfânt Se arată “în chip de porumbel“.
Arătarea Dumnezeului Treimic și confirmarea Tatălui au avut loc și cu puțin timp înainte de Patimile lui Hristos, o data cu Schimbarea la Față, a Mântuitorului pe muntele Tabor.