Un cioban era pe-un vârf de munte. Era iarnă şi zăpada era mare. Rătăcindu-se pe-o cărare întroienită, fu cuprins de un somn greu. Dacă adormea, era pierdut. Cum stătea în cumpănă, văzu mai încolo, tot pe drumul muntelui, pe un alt cioban, înţepenit şi adormit de ger. Deodată, nici nu-i trecu prin gând să se ducă să-l trezească. Dar peste puţin îl cuprinse o milă frăţească de el şi-şi zise: „Dacă nu mă duc să-l trezesc, moare.”
Se sculă cu hotărâre şi merse spre ciobanul îngheţat. Începu să-l frece şi să-l zguduie.
Ciobanul îngheţat se trezi, dar şi ciobanului cel milos, îi pieri somnul, aşa că amândoi scăpară de moarte.
Dragostea şi mila pot încălzi mai tare ca focul.
Citește mai mult pe realitateaspirituala.net.
