Gândul zilei
„Stăruieștete, prietene, și harul va veni mai des, tot mai des, până te va locui permanent. Atunci vei cunoaște starea de har continuă și pacea interioară, a cărei sursă este iertarea acordată de Hristos și care se preface într-o bucurie spirituală iradiind invizibil prin toți porii ființei tale. Și vei cunoaște fericirea de a fi iertat și de a ierta.” – Preotul Gheorghe Calciu
Știai că?
Paraclisul, în cultul creștin ortodox sunt rugăciuni de suferință adresate Maicii celei milostive care este singura lor apărătoare și speranță în nevoi. Există două Paraclise ce se cântă pe durata postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) alternativ. Primul Paraclis care se mai numește și „Paraclisul mic” a fost scris de Sfântul Teostirict Mărturisitorul, starețul Mănăstirii Pelekete, iar cel de-al doilea autorul fiind Teodor II Dukas Lascaris, împăratul Niceei. Motivul pentru care aceste slujbe se numesc „Paraclise” este că cei credincioşi se adună pentru a se ruga Maicii Domnului să mijlocească pentru ei la Fiul său şi Dumnezeul nostru pentru mântuire și alinare.
Pilda zilei
Despre curaj și prietenie
Doi prieteni mergeau împreună pe un drum ce străbatea un codru întunecos și plin de primejdii.
Pe neșteptate, un uriaș urs înfuriat apăru în fața celor doi.
Pradă fricii, unul dintre aceștia, se câțără într-un copac și se ascunse, celălalt însă nu o tuli suficient de repede și, dându-și seama, că nu este în stare să scape de fiorosul animal, se lasă la pământ, prefăcându-se mort. Știa bine că urșii nu se ating de mortăciuni. Apropiindu-se de el, ursul îl adulmecă, mormăi la urechea sa, încercă să-l urnească cu botul. Bietul om încerca din răsputeri să-și țină răsuflarea. Ursul chiar îl crezu mort și se duse de acolo.
De îndată ce văzu că ursul dispăruse printre copaci, celălalt coborâ din pomul în care se cățărase și îl întrebă pe prietenul său:
– Ce ți-a spus ursul la ureche?
– Mi-a zis să nu mai călătoresc cu anumiți prieteni care, atunci când se ivește o primejdie, în loc să îmi dea o mână de ajutor, o iau la fugă cât îi țin picioarele.
Vom răspunde pentru toate cuvintele nerostite, pentru toate măgăriile rostite, pentru toate visele părăsite.
Va trebui să dăm socoteală pentru teama și zgârcenia care ne-au împiedicat să iubim, pentru orbirea și pentru orgoliul care ne-au sufocat îmbrățișările.
Va trebui să dăm socoteală pentru toate gesturile neîmplinite, pentru toate lacrimile înghițite, pentru toate făgăduințele neduse la bun sfârșit și pentru tot timpul pierdut. Vom răspunde și vom da socoteală în fața lui Dumnezeu!
