Considerăm că decizia CNA este inacceptabilă și reprezintă o nouă încercare de intimidare, regizată politic prin reglementatorul din audiovizual.
În ultimii ani, CNA a uitat cu desăvârșire care îi este menirea publică și s-a comportat aproape exclusiv ca un instrument politic. Consiliul este folosit pentru a pedepsi televiziunile și radiourile care refuză să ridice osanale 'partidului unic', ori împotriva celor care îndrăznesc să facă dezvăluiri despre practicile ilegale sau imorale ale unor politicieni.
În tot acest timp, alte instituții media par să beneficieze de protecția CNA, deși încalcă flagrant legislația din audiovizual și au derapaje de natură editorială evidente. Ele reușesc însă să scape fără nici o sancțiune sau doar cu un avertisment din partea CNA.
Grupul parlamentarilor PMP condamnă dur dubla măsură pe care Consiliul Național al Audiovizualului o folosește și cere public demisia conducerii acestui for și numirea în CNA a unor profesioniști care să aplice corect și nediscriminatoriu litera și spiritul legii.
Sursa: Agerpres