Parlamentul European a aprobat proiectul elaborat de Comisia Europeană care prevede norme stricte privind emisiile de dioxid de carbon, astfel că motoarele cu ardere internă nu vor mai putea fi montate pe vehicule produse începând din anul 2035, notează Mediafax.
Practic, Parlamentul European ar vrea să nu mai poată fi fabricate maşini echipate cu motoare pe benzină şi motorină din 2035. Vehiculele cu ardere internă înmatriculate până atunci vor rămâne însă în circulaţie până la un termen care urmează să fie stabilit, notează site-ul Tagesschau.de.
Însă Parlamentul European nu este for decizional unic. Consiliul Uniunii Europene, în care sunt reprezentate statele membre, se va pronunţa până la sfârşitul acestei luni asupra planului propus de Comisia Europeană şi probabil vor apărea obiecţii, astfel că va trebui elaborat un nou proiect, care să fie agreat atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliul Uniunii Europene.
Opoziţia germană a criticat deja iniţiativa, notând că Parlamentul European nu acceptă nici noi tipuri de carburanţi ecologici. "Partidul Verzilor, liberalii şi social-democraţii se înscriu, din păcate, pe drumul spre electromobilitate", a reacţionat eurodeputatul german Jens Gieseke, din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU).
Obiecţiile privind maşinile electrice se referă la timpul mare de încărcare a bateriei, la lipsa infrastructurii staţiilor de încărcare şi la poluarea generată de acumulatori. De asemenea, energia electrică s-a majorat, iar necesarul de electricitate va creşte exponenţial. În acest context, Germania a pledat pentru dezvoltarea unor combustibili ecologici.