Evenimentele s-au petrecut pe data de 31 august, în curtea Mănăstirii Vlădiceni, dar în altă zonă faţă de cea unde a fost filmată agresiunea de pe 9 noiembrie, însă victimele au fost aceleași 2 enoriaşe, potrivit Ziarul de Iași.
Filmarea prezentată de R3media este făcută de unul dintre credincioşii sau ucenicii pr. Calistrat aflat la rând pentru spovedanie, precizează jurnaliștii de la ZdI.
Pr. Calistrat: „Hai dispari şi nu mă plictisi! (...) Lasă vrăjeala! Sunt mai parşiv decât crezi”
Încă din debutul înregistrării se înţelege că este vorba despre o ceartă care continuă, pr. Calistrat spunând de la început „că aici nu se mărită, nu se însoară, nu se curvăreşte....”. Tonul preotului este în permanență agresiv.
Calistrat: Hai dispari şi nu mă plictisi. Am terminat discuţia domnişoară! Taci din gură şi nu umbla cu prostii că eu nu-s căţel de o zi, hai-hai, lasă vrăjeală, lasă prostiile. Nu îmi dai tu mie lecţii, eu sunt mai parşiv decât crezi tu, eu spovedesc de 30 de ani. Mă deranjezi şi mă spionezi, eu nu permit treaba asta. (...) Hai, lasă vrăjeală, nu-mi ţine mie lecţii de pedagogie, am ajuns să nu îţi permit la cinci metri de mine, du-te în paraclis dacă ai treabă, du-te în biserică şi nu mă mai plictisi!
Când i se atrage atenția asupra purtării și a tonului, părintele se înfurie și mai rău, spunându-le celor două enoriaşe să „îşi ia vânt”, fiind din ce în ce mai nervos. La un moment dat, pe înregistrare se aud zgomote ca și cum cei 2 s-ar impinge, după care dialogul continuă în termeni din ce în ce mai duri.
Enoriaşă - Nu e loc liber?
Calistrat - Nu mă face că dacă îţi buşesc două capace ştii cum te linişteşti în două minute? Eu nu sunt târfa voastră.
Enoriaşă - Părinte vă rog frumos, m-aţi împins.
Calistrat - Şi dacă te-am împins ce?
Enoriaşă - Cu ce drept mă împingeţi?
Calistrat - Cu dreptul că eşti tupeistă.
„Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu ambele părţi implicate în eveniment. Cele 2 femei au afirmat că preotul nu s-a sfiit să fie agresiv verbal şi fizic de faţă cu alţi enoriaşi, ceea ce ar indica faptul că toți sunt obișnuiți cu acest gen de comportament și îl tolerează
Pr. Calistrat, întrebat dacă limbajul folosit a fost corect: „probabil că lor li s-o fi potrivit”
De cealaltă parte, preotul a afirmat că tonul folosit „probabil li s-o fi potrivit, conform cu faptele obraznice de tulburare a publicului credincios, timp de un an şi jumătate, pe care le-au săvârşit în perimetrul de rugăciune al Sfintei Mănăstiri Vlădiceni. Acesta a mai explicat că, din punctul său de vedere, enoriaşele ar trebui „să înveţe conduita în biserică”, spunând în repetate rânduri că „este post, pace tuturor”.
Părintele Calistrat a fost oprit de la sluji în biserică de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pe fondul anchetei penale și a celei interne declanșate după imaginile apărute public în care acesta loveşte o femeie în curtea mănăstirii.