Autovehiculul în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost implicat duminică într-un accident rutier pe DN7, în zona localităţii Drăganul, din judeţul Argeş. Din primele cercetări, autoturismul în care se afla ministrul a intrat pe contrasens şi a lovit un alt vehicul care circula regulamentar.
Conform unor imagini filmate de un motociclist aflat în trafic, maşina în care se afla Bode, având semnalele acustice şi luminoase pornite, a intrat pe contrasens şi a depăşit o coloană de maşini, deşi avea interzis, fiind linie continuă. La scurt timp, maşina s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus şi s-a oprit într-un gard.