Papa Francisc face aluzie la discursurile populiste și naționaliste din ultima vreme ale mai multor lideri politici europeni.
"Câteodată aud, în unele locuri, discuţii care amintesc de Hitler în 1934. Se pare că există un refren în Europa, dar şi în Africa", a afirmat el, potrivit discursului publicat de agenția de știri a Vaticanului, citat de agerpres.ro.
„Xenofobia este o boală omenească, precum pojarul”, le-a spus, marţi, Papa jurnaliştilor într-un zbor la întoarcerea dintr-o vizită în Africa.
"O boală la un anumit moment 'justificată', de exemplu, cu menţinerea purităţii rasei", a adăugat Suveranul Pontif.
Papa Francisc, care şi-a încheiat un turneu în trei ţări africane, a revenit cu mesajul prin care condamnă neimplicarea în criza migranților. El spune că este împotriva zidurilor, care „îi izolează pe cei care le ridică".
"Da, ţin pe dinafară multă lume, dar cei din interiorul zidurilor vor rămâne singuri şi, în cele din urmă, vor ajunge învinşi de mari invazii", a spus Papa Francisc.
În ultimii ani, Suveranul Pontif a făcut în mod repetat apel la europeni să înveţe din lecţiile secolului al XX-lea, inclusiv din emigraţia europeană din trecut spre Americi şi ororile nazismului, în contextul în care continentul se confruntă cu migraţia.