“Este o certitudine întâlnirea Papei cu Patriarhul Daniel. Există deja discuţii care se poartă între Episcopia Romano-Catolică şi Patriarhie. Biserica Română nu este coorganizator, noi nu avem nicio implicare în organizarea acestei vizite. Vom fi gazdele acestei întâlniri care va avea loc la Palatul Patriarhiei. Da, în data de 31 mai. Asta se va întâmpla într-o singură zi, probabil, în prima zi a vizitei întrucât am înţeles că, ulterior, va pleca din Bucureşti. Programul vizitei se configurează acum, nu a fost comunicat. Prin martie ni se va comunica şi nouă”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Vasile Bănescu spune că Papa Francisc se va întâlni cu Patriarhul Daniel la Palatul Patriarhiei, în sala în care a fost primit în anul 1999 şi Papa Ioan Paul al II-lea, iar ulterior vor merge la Catedrala Naţională.
“La dorinţa Papei Francisc de a vizita noua catedrală se va merge acolo unde evident va fi acces public, iar cei doi (n.r - Papa Francisc şi Patriarhul Daniel) vor avea un cuvânt, se va rosti rugăciuni, se va cânta. Programul nu e definitivat, dar acestea sunt reperele generale”, a explicat Vasile Bănescu.