"Din păcate ştim cum, mai ales în Occident, familia este considerată o instituţie depăşită. În faţa trăiniciei unui proiect definitiv se preferă în zilele noastre legăturile pasagere", a deplâns Suveranul Pontif, scrie Agerpres.
"Este vorba de o comuniune care are o frumuseţe austeră şi simplă, un caracter sacru şi inviolabil şi o funcţie firească în ordinea socială", a declarat el făcând referire la un discurs din 1964 al papei Paul al VI-lea.
Papa nu a făcut vreo aluzie directă la adoptarea de legi care permit uniunile homosexuale în numeroase ţări, inclusiv în Italia. În 2017, Germania, Malta şi Australia au permis căsătoriile între persoane de acelaşi sex, în condiţiile care alte ţări, precum Austria şi Taiwan, se îndreaptă spre decizii similare.