Un pacient a fugit dintr-un spital din Timișoara, deși a fost internat cu Covid-19. Bărbatul are în jur 40 de ani, este cetățean străin și este căutat de trei zile de autorități.
Bărbatul a fost internat în 27 septembrie, la Clinica de Dermatologie, din cadrul Spitalului Municipal din Complexul Studențesc, după ce a fost confirmat cu coronavirus în 22 septembrie.
Potrivit reprezentanților unității sanitare, pacientul avea o formă moderată de Covid-19.
A plecat din spital fără să-i pese că ar putea să infecteze pe cineva. Cel mai probabil, se va alege cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.