Agenția pentru Protecția Mediului Prahova (APM Prahova) a confirmat tendința ascendentă a poluanților, specificând că valorile înregistrate în stațiile de monitorizare din Ploiești, în special în intervalul orar 19:00 - 09:00, depășesc limitele admise.
H2S și benzenul sunt substanțe chimice periculoase care pot provoca o serie de probleme de sănătate, inclusiv iritații ale ochilor și căilor respiratorii, greață, vărsături, amețeli și chiar afecțiuni mai grave la expunere prelungită.
APM Prahova a demarat deja controale la rafinăriile din Ploiești, considerate a fi principalele surse de poluare. Autoritățile au solicitat operatorilor economici implementarea unor măsuri imediate de reducere a emisiilor de poluanți.
„Ca urmare a sesizărilor primite din partea cetățenilor municipiului Ploiești înregistrate în ultimele zile, care reclamă disconfort olfactiv cauzat de miros de produse petroliere resimțit în diferite one ale orașului, APM Prahova a solicitat operatorilor economici care desfășoară activități de prelucrare a petrolului să respecte și să pună în aplicare prevederile autorizațiilor integrate de mediu referitoare la emisiile fugitive și disconfortul olfactiv, în perioade și condiții defavorabile dispersiei, astfel încât fenomenul să nu mai fie sesizat în municipiul Ploiești și localitățile învecinate”, a precizat APM Prahova, pentru observatorulph.ro.
Deși APM Prahova nu a emis recomandări oficiale către populație, este recomandat ca persoanele vulnerabile, cum ar fi copiii, vârstnicii și cei cu afecțiuni respiratorii, să limiteze expunerea la aerul liber, mai ales în intervalul orar cu concentrații maxime de poluanți.
Un fost comisar de mediu acuză: „Laboratoarele mobile pentru analiza calității aerului nu s-au mișcat din garaj!”
Situația actuală ridică semne de întrebare cu privire la eficiența controalelor de mediu și la gradul de respectare a reglementărilor de către operatorii economici.
Comisarii de mediu au demarat acţiuni de control la cele trei rafinării funcţionale din zona municipiului Ploieşti în urma sesizărilor privind disconfortul olfactiv resimţit de cetăţeni.
"Ca urmare a disconfortului olfactiv resimţit de locuitorii municipiului Ploieşti în ultimele zile, precum şi a sesizărilor primite, Garda de Mediu Prahova a demarat acţiuni de inspecţie şi control la cele trei rafinării funcţionale din localitate", se arată marţi într-o postare de pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Prahova.
Concluziile vor fi prezentate după finalizarea acţiunilor.