Din 2003, acest indicator a crescut progresiv în Rusia, ajungând la 73,3 ani în 2019. Un an mai târziu, a scăzut însă brusc, la 71,5 ani.
Ministerul Sănătății a explicat scăderea printr-un excedent de decese cauzate de Covid-19, care a reprezentat ”una dintre cele mai mari provocări” pentru sistemul sanitar rus.
Ministrul Mihail Muraşko a recunoscut că pandemia a avut ”consecinţe demografice negative”, ducând la scăderea speranţei de viaţă. Acesta a anunțat că mortalitatea a crescut cu 17,9% în 2020 în raport cu anul precedent.
Săptămâna trecută, și preşedintele Vladimir Putin a vorbit despre situația demografică ”alarmantă” și a trasat ca obiectiv o speranţă de viaţă de 78 de ani până în 2030.
Guvernul rus a fost acuzat că a minimizat consecinţele epidemiei, numărând doar decesele a căror cauză principală a fost coronavirusul, după confirmarea în urma autopsiei. După o primă carantină impusă în primăvara anului trecut, Rusia a relaxat treptat măsurile de restricţie împotriva coronavirusului, asigurându-se că vârful pandemiei a trecut şi nedorind să afecteze şi mai mult o economie şi aşa anemică, potrivit Agerpres.
Autorităţile mizează pe vaccinul lor, Sputnik V, deși campania de vaccinare decurge lent pe fondul neîncrederii ruşilor în serul naţional. Până marți, peste 12 milioane de persoane au primit deja prima doză de vaccin, ceea ce reprezintă puţin peste 8% din populație.