Societatea Sthemko Holding INC a fost înregistrată în Panama pe 30 martie 1989 de mai mulţi greci. Capitalul social al firmei era de 10.000 de dolari. La 22 iunie 2006, off-shore-ul înfiinţează în România G&F Real Estate and Constructions SRL Bucureşti, cu un capital social de 1.000 de lei. Obiectul de activitate consta în afaceri imobiliare din bunuri proprii.
Firma G&F Real Estate and Constructions SRL Bucureşti cumpără 16 apartamente în Central Park şi 13 apartamente în Rose Garden, după ce ia credite bancare. În martie 2011, toate acţiunile sunt cedate lui Georgios Chatzagiannis, preşedintele off-shore-ului din Panama.
În 2012, cu două luni înainte de a fi nominalizat premier, Victor Ponta cumpără de la această firmă un apartament în complexul imobiliar Central Park. Fostul premier nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor pe această temă.