Savanții de la NASA au descoperit în 2017 primul obiect venit din afara sistemului solar, dar au constatat ulterior că nu a fost prima întâlnire a planetei noastre cu un vizitator „interstelar".
Corpul ceresc descoperit cu doi ani în urmă a primit numele Oumuamua, se află la o distanță foarte mare de Terra, iar astronomii se așteaptă să iasă la un moment dat din sistemul solar și să își continue călătoria.
Nu același lucru s-a întâmplat în 2014, când un obiect similar, cu origini misterioase, dar de dimensiuni mai mici de Oumuamua a lovit Pământul.
Evenimentul a avut loc deasupra unei zone din Papua Noua Guinee în ianuarie 2014 și a trecut fără ca oamenii să conștientizeze vizita specială pe care planeta noastră a primit-o.
Oamenii de știință citați de Science Alert spun că este foarte probabil ca un număr tot mai mare de astfel de obiecte interstelare de mici dimensiuni să fie descoperite în viitorul apropiat.