De câteva zile, pe pagina de socializare a mănăstirii au început să fie postate fragmente cu scene erotice din diferite ecranizări, precum și mesaje cu link-uri către diferite site-uri, aparent gestionate de către hackeri.
Reprezentanții mănăstirii i-au informat pe enoriași despre situație prin intermediul rețelelor sociale.
În urma acestui atac cibernetic, Mănăstirea Dragomirna a fost nevoită să creeze o nouă pagină oficială și a apelat la toți cei care erau abonați la pagina originală să o raporteze către Facebook pentru a putea fi eliminată.
„Întrucât pagina inițială de Facebook a Mănăstirii Dragomirna a fost preluată de o persoană necunoscută, vom posta aici informații despre evenimentele desfășurate în cadrul mănăstirii noastre.
Vă rugăm să ne sprijiniți în raportarea paginii inițiale pentru a reuși să o închidem.
Vă mulțumim! Maica Domnului să vă ocrotească, iar Sfântul Duh să-și reverse darurile sale asupra întregii lumi!”, se arată într-o postare pe noua pagină oficială de pe Facebook a mănăstirii.
Reacțiile internauților în fața acestui incident au fost destul de variate, unii exprimându-și indignarea, în timp ce alții au considerat totul o glumă.
Maicile de la Mănăstirea Dragomirna au explicat că pagina oficială a fost compromisă de hackeri în luna mai, dar abia recent au început să apară noile postări suspecte.
De menționat că hackerii au păstrat structura generală a paginii inițiale, inclusiv datele de contact și informațiile oficiale despre mănăstire, însă au inserat între fotografiile și postările cu slujbe religioase fragmente din filme erotice.