“Când va părăsit spitalul, va avea o reclamație. Sigur, nu una de natură penală, dar va fi suficient pentru a fi făcut de rușine având în vedere vârsta și pregătirea sa”, a afirmat managerul Victor Babeș.
El a precizat însă că situația s-a calmat în momentul de față ca urmare a expunerii publice a cazului.
“A fost sunat de-acasă. Acum este atât de cuminte încât este numai zâmbet. Situația a fost pusă pe seama spaimei”, a explicat Emilian Imbri.
Pe de altă parte, el a ținut să facă niște precizări pentru a preîntâmpina situații similare, solicitând mass media își modereze discursul pentru a nu permite răspândirea panicii în rândul populației.
În context, el a subliniat că idea potrivit căreia sistemul de sănătate din România nu va putea face față cazurilor grave este una greșită: “Nu avem înregistrat până în prezent niciun deces, niciun caz grav. Este greu de făcut supoziții în acest sens. (…) Nu putem face predicții și nici nu e bine. Cum să nu putem face față când avem 40 de bolnavi, care au stare bună comparativ cu situația din Germania, Franța, China? La noi nu este încă nevoie să ne speriem. Dacă cei care ascultă încep să și accepte că aceste măsuri nu sunt impuse cu forța, ci sunt rugăminți și recomandări, vor înțelege că nu au de ce să se sperie”.
Întrebat dacă există riscul ca o persoană infectată să se reinfecteze, acesta a răspuns afirmativ. “Nu sunt specialist în boli infecțioase. Am ascultat ca un elev, zilele acestea, instrucțiile specialiștilor, în frunte cu domnul dr. Streinu Cercel, și am aflat că exista totuși acest risc. De altfel, chinezii recomandă încă două săptămâni de izolare la domiciliu după ieșirea din spital. Or știi ei ceva...”, a arătat Emilian Imbri.