Pentru a analiza SARS-CoV-2 la nivel tisular, oamenii de știință au examinat materialul autopsiat de la 24 de pacienți care au decedat in urma COVID-19.
„Am folosit o metodă numită hibridizare in situ ARN pentru a vizualiza virusul real SARS-CoV-2 la specimenele pulmonare umane. Acest test este acum un test clinic utilizat la MGH pentru a înțelege ce țesuturi pot fi infectate de virus”, explică co-autorul David T. Ting, director clinic asociat pentru inovare la Mass General Cancer Center și profesor asistent de medicină la Harvard Medical School, potrivit bzi.
Analizele au relevat două faze ale infecției la pacienții cu pneumonie severă COVID-19. Faza incipientă este definită de niveluri ridicate de virus în plămâni care determină celulele pacienților să exprime genele implicate în calea interferonului, o parte critică a răspunsului imun. În faza ulterioară, virusul nu mai este prezent, dar deteriorarea plămânilor este prea gravă pentru recuperare.