„Nu, domnule Prim-ministru, concediile medicale nu sunt o sursă de venit! Sunt incluse în dreptul fundamental al cetăţenilor acestei ţări şi nu pot fi tratate în alt fel! Şi, noi ,cei din Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, vrem să va reamintim că boli cronice nu înseamnă doar cancer. La fel de invalidante sunt şi alte boli precum bolile cardiovasculare, AVC, scleroză multiplă, boli rare sau inflamatorii reumatismale. Că să nu mai menţionăm tuberculoză sau HIV/SIDA. Şi din păcate, un pacient cu tuberculoză este nevoit să stea în concediu medical timp de şase luni sau doi ani. Să ştiţi că noi, pacienţii cronici nu ne-am dori să stăm în concediu medical. Ne-am dori să fim bine şi activi şi utili societăţii. Doar că uneori este imposibil”; este mesajul transmis joi primului ministru Marcel Ciolacu de către pacienţii cu boli cronice.
Asociaţia pacienților susține că logic ar fi fost să fie descoperite cazurile de fraudă, nu să fie pedepsiți in corpore bolnavii, pentru "că este şi incorect şi discriminatoriu”.
„In al 12-lea ceas, COPAC va solicită să va ţineţi promisiunile făcând că pacienţii cronici să nu fie de două ori pedepsiţi. Dacă legea, va ieşi în această formă, că reprezentanţi ai pacienţilor cu boli cronice şi boli rare o vom atacă pe toate căile posibile”, precizează Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România în mesajul transmis primului ministru.