Un pacient a orbit după ce medicii i-au scos, din greșeală, ochiul sănătos, în locul celui bolnav, a relatat miercuri agenţia TARS, citată de Agerpres.. Greșeala de proporții nu a fost comisă la o unitate oarecare, ci la unul dintre cele mai mari spitale din Slovacia.
În urma reclamației depuse de familia pacientului care a orbit, medicul care a efectuat operaţia nu se mai află în contact cu pacienţi, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Bratislava.
În paralel, a fost declanșată o anchetă cu privire la circumstanţele acestui caz fără precedent.
SCANDAL URIAȘ ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE SLOVAC, DIN CAUZA SALARIILOR MICI
Greşeala tragică s-a petrecut pe fondul unei dispute aprinse în sectorul sanitar slovac. În urmă cu o săptămână, un sindicat al medicilor a anunţat că aproximativ 3.000 de specialiști sunt gata să demisioneze dacă veniturile salariale nu cresc, iar condiţiile de muncă nu se îmbunătăţesc.
Din cauza unui exod de personal, în special în Cehia şi Austria, medicii rămaşi în Slovacia sunt suprasolicitaţi de câţiva ani, iar situaţia a fost agravată de pandemia de coronavirus.