Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unei ambulanţe a Serviciului privat de ambulanţă Ialomiţa, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul.
În urma impactului, pasagerul din ambulanţă, în vârstă de 60 de ani, a murit, în timp ce o altă persoană a fost rănită, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.
"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. El deţine permis de conducere corespunzător. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", scrie în informarea IPJ.
În urma accidentului, o femeie a fost transportată la spital.
Traficul a fost blocat pe ambele sensuri, iar autoturismele au circulat pe un drum forestier din zonă.
IPJ a întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările producerii accidentului rutier.