Un pacient imobilizat în scaun rulant așteptă să moară la Spitalul din Târgu-Cărbunești, Gorj, pentru că niciun medic nu vrea să îl opereze, a scria Gazeta de Sud.
Calvarul lui Aurel Miruță, un bărbat care de 3 decenii este imobilizat în scaun cu rotile, a început în urmă cu o lună, când a fost adus la spitalul din Tg. Cărbunești, cu o infecție la șoldului.
Ceea ce părea inițial ceva relativ banal a evoluat într-o infecție atât de amplă, încât un medic ortoped i-a propus să-i amputeze piciorul. Cu toate că pacientul a acceptat, tot medicul s-a răzgândit, de teama că e deja prea grav. Practic, bolnavul a fost lăsat în voia sorții, pe un pat de spital.
Toți recunosc că pacientul va muri, dar ridică din umeri
Revoltată, Iuliana Iliescu, medicul de familie al pacientului, a făcut apel către colegi din țară, să îl preia pe Aurel Miruță și să îl opereze.
„Infecția a ajuns la os. Orice zi care trece e în defavoarea pacientului. Medicii se feresc să îl ia pentru că s-a ocupat de el alt medic. Acesta trebuie să fie cel care solicită ajutorul colegilor săi pentru că știe ce a făcut până acum”, a declarat Iuliana Iliescu.
Si medicul ortoped care s-a ocupat de pacient a recunoscut că dacă nu se face ceva rapid, acesta va muri.
„Toată lumea fuge de un astfel de pacient. S-a încercat la Spitalul Foișor. O să încerc și eu să vorbesc la un spital din București… Nu e că nu vrem noi…A încercat și colegul de la Chirurgie Plastică să caute un spital…Este un caz complex, grav”, a afirmat medicul Alexandru Ivan, de la Spitalul din Târgu-Cărbunești.
După ce cazul a ajuns în presă, sistemul s-a pus în mișcare
Norocul bărbatului a fost că articolul din Gazeta de Sud a ajuns sub ochii celor de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, iar in scurt timp pacientului i s-a găsit un loc la Spitalul Floreasca din București.