Începând cu 1 februarie 2017, cetățenii nu vor mai plăti taxele obișnuite la eliberarea pașapoartelor, actelor de cetățenie și a altor acte civile, potrivit Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017 şi va intra în vigoare la 1 februarie 2017.
Concret, începând de luna următoare, persoanele fizice nu vor mai plăti:
taxa pentru eliberarea unui pașaport electronic, a unui pașaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei, procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice străine, eliberarea de adeverințe, precum și alte servicii prestate de autorități, scrie avocatnet.ro.