"Introducerea unui nou premiu a generat un număr mare de reacţii şi recunoaştem necesitatea unei discuţii suplimentare cu membrii noştri", a declarat Dawn Hudson, directoarea generală a Academiei.
"Am făcut modificări la Oscaruri de-a lungul anilor - inclusiv în acest an - şi vom continua să evoluăm respectând moştenirea incredibilă a ultimilor 90 de ani", a adăugat ea.
Academia a anunţat pe 8 august o serie de măsuri menite să aducă un suflu nou seriei Oscarurilor, în condiţiile în care ultima ediţie, din 4 martie, a înregistrat cea mai slabă audienţă din istoria evenimentului, cu 26,5 milioane de spectatori în Statele Unite.
Cea de-a 91-a ediţie a galei Oscarurilor, care va avea loc la Hollywood pe 24 februarie 2019, urmează să fie mai scurtă, de circa trei ore, faţă de aproape patru ore în acest an.
Sursa: agerpres.ro