”Când Cîțu vorbește, vorbește, vorbește….răspunsul tare îl cam ocolește!
După ce a fost aspru criticat pentru atitudinea de precupeață, care lua de ici, de colo subiecte ofertante pentru publicul deschis și receptiv, pe care le îmbogățea cu manipulări mizerabile, dezinformări, denigrări și alte fakenews, mai nou, de când este și ministru, Cîțu a schimbat abordarea. Pozează acum în tipul relaxat, calm, optimist, chiar hotărât să aducă în mesajul public ideea de preluare a frâielor unei țări care a așteptat prea mult un lider, un partid și un guvern de iluminați, vizionari, profeți….
După ce a negat constant orice măsură luată de guvernarea PSD, este acum în situația de a răspunde unor întrebări pertinente legate de ceea ce poate face guvernul căruia îi aparține și care este în situația de a demonstra că este responsabil și că ia decizii pentru creșterea bunăstării economice și sociale.
Pe bună dreptate, este întrebat cu subiect și predicat dacă vor crește salariile, pensiile și alocațiile pentru copii. Răspunsul ministrului finanțelor a fost mai degrabă evaziv-exploziv, într-un crescendo al iritării, de la sunt bani alocați, dar vor crește cu cât ne va permite bugetul la un moment dat, în funcție de execuția bugetară, sunt niște scenarii economice, nu iau de la investiții ca să dau pe salarii și pensii și, bineînțeles, a culminat cu… subiectul ăsta este unul de campanie electorală și la impertinența de a acuza presa de isterie.
Asta este asumarea și responsabilitatea de care vorbea un președinte despre guvernul său?
În "România lor" și în finanțele păstorite de Cîțu putem deja vorbi de dezechilibre bugetare și vom vorbi de imense dezechilibre macroeconomice.
Și amânarea sau prorogarea este o formă de negare a realității, așa cum uitarea este lașitate, iar lașitatea este cea mai cumplită formă a negației. Dacă pentru acest guvern și pentru PNL, în general, negarea unei afirmații este o practică asumată, ne imaginăm că negarea negației este ridicată la rang de convingere”, scrie Eugen Teodorovici.
