„În perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 și data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante”, se arată în proiectul de ordonanță de urgență, citat de economedia.ro.
Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022, se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată, mai arată aceeași sursă.
Alte excepții la angajarea la stat după 1 iulie 2022
Prin excepție de la prevederile de mai sus, în cazuri temeinic justificate, prin Memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice prevăzute (…) cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget, se arată în Nota de fundamentare.
Totodată, prin excepție de la prevederile alin.(1), în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile publice locale prevăzute la alin.(1) lit.b), se poate face pe baza solicitărilor temeinic justificate ale ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, mai artă sursa citată.