Fostul premier a vorbit și de convocarea unui Birou Executiv în cadrul PNL, în urma căruia se va stabili strategia partidului pentru consultările de la Cotroceni, cu președintele Iohannis. De asemenea, Ludovic Orban nu se consideră un posibil premier de sacrificiu, ci propunerea de prim-ministru a Partidului Național Liberal.
Premierul demis a mulțumit și partenerilor PNL, care au votat învestirea Executivului Orban și care au pus umărul la căderea Guvernului PSD din 2019. Orban mai spune că PNL nu a renunțat la propunerea de lege care vizează alegerea primarilor cu 50+1% din voturi.
Ludovic Orban: "Noi am căzut azi pentru că am avut curajul să ne asumăm răspunderea pe o lege care să adâncească democraţia. S-au adunat toate forţele conservatoare şi nedemocratice împotriva noastră pentru a impiedica intrarea în vigoare a acestui proiect. Nu e nimic. În viitorul apropiat, indiferent ce vrea PSD, românii vor avea din nou puterea să decidă, cum au decis la alegerile pentru Parlamentul European, la Prezidenţiale şi se vor folosi de această putere pentru garanţia că România merge în direcţia corectă".