"Nu am mai văzut aşa ceva de 39 de ani", a spus Gilles Demodice, manager al departamentului de control al dăunătoarelor al municipalităţii, citat de New York Times.
Unele dintre zonele invadate de şobolani nu pot fi complet închise, cum ar fi Bulevardul Richard-Lenoir, pentru că acesta trece printr-un cartier cu foarte puţin spaţiu verde, care trebuie să fie disponibil pentru mamele cu cărucioare şi cei care fac jogging.
Iar specialiştii nu ştiu cu exactitate de ce se confruntă Parisul cu această problema, scrie Ziare.com.
"Nu ştim exact de ce. Cred că ar putea fi o suprapopulare în subteran, pentru că habitatul obişnuit pentru acest animal este reprezentat de canale, în subteran, nu deasupra", a precizat Demodice.
"Treaba noastră este să îi împingem înapoi sub pământ", a continuat ea.
Iar de vină pentru situaţia dezgustătoare ar putea fi, într-un fel, Uniunea Europeană şi birocraţia să.
Noi reglementări de la Bruxelles au obligat statele membre să schimbe modul în care folosesc otrava pentru şobolani, a spus Jean-Michel Michaux, veterinar şi şef al Institutului Ştiinţific şi Tehnic pentru Animale Urbane din Paris.
Vechea metodă de eradicare a şobolanilor prevedea ca angajaţii municipalităţii să aşeze tabletele mortale chiar în locurile în care trăiau rozătoarele sau să împrăştie pudra otrăvitoare în rutele subterane folosite de aceste animale.
Otrava ajungea astfel pe blană şobolanului, adică intră în contact direct cu animalul pe care, în cele din urmă, îl omora. Şobolanii mureau în circa două-trei zile.
Totuşi, vechea metodă riscă să contamineze reţeaua de apă, iar otrava ar fi putut ajunge să afecteze animale domestice sau chiar oameni, a arătat Michaux.
În prezent, Uniunea Europeană spune că otravă trebuie să fie securizată în cutii mici de plastic, pe care şobolanii trebuie să le caute în mod activ. În Statele Unite există reglementări similiare.
Problema este că această metodă nu e la fel de eficientă, pentru că rozătoarele au ce să mănânce în Paris şi nu sunt neapărat în căutare disperată de hrană. Se pare că preferă sandvişurile cu unt şi caşcaval pe jumătate mâncate, bucăţile de măr şi resturile de paste.