WealthInsight a realizat un clasament al oraselor, in functie de numarul milionarilor in dolari, raportat la intreaga populatie. Mai mult de jumatate dintre primele douazeci de metropole se afla in Europa, iar doua dintre orasele de pe podium sunt din aceeasi tara.
Aproape o treime, 29.21%, dintre monegasci sunt milionari in dolari, relateaza Huffington Post, preluat de Mediafax.
Situat pe riviera franceza, Monaco este un oras-stat independent, cu o populatie de doar 36.000 de locuitori.
Cu o suprafata de doar 2.02 kilometri patrati, aceasta este a doua cea mai mica tara din lume, dupa Vatican si a doua din punct de vedere al densitatii populatiei, dupa Macau, cu 18.000 de locuitori pe kilometru patrat.
Monaco nu face parte din Uniunea Europeana, dar foloseste moneda euro, in virtutea legaturilor stranse pe care le are cu Franta, locuitorii nu platesc impozit pe profit, iar celelalte taxe au valori reduse in comparatie cu tarile occidentale, astfel ca statul si-a castigat renumele de paradis fiscal.
Politicile economice si localizarea favorabila, pe riviera franceza, sunt principalii factori care au contribuit la cresterea procentului de milionari in Principat.
Pe locul doi in topul milionarilor se claseaza Zürich (27.34% din populatie), cel mai mare oras din Elvetia, urmat de Geneva (17.92%), al doilea cel mai mare oras din Tara Cantoanelor, care are o traditie de peste 250 de ani in oferirea de servicii bancare personalizate. A patra si a cincea pozitie sunt ocupate de New York (4.63%) si Frankfurt (3.88%), centre financiare mondiale.
Londra, capitala Regatului Unit, se afla doar pe pozitia a sasea, 3.39% dintre londonezi avand o avere de peste un milion de dolari. Desi procentul poate parea mic in comparatie cu cel din orasele care conduc clasamentul, trebuie sa se tina cont de faptul ca Londra, cu cei peste opt milioane de locuitori, este cea mai mare metropola de pe lista.