Edilul Gheorghe Românu lansează un apel către medici. Acesta îi cheamă să lucreze în Centrul de Permanență din Anina, oraș rămas fără asistență medicală continuă după ce Ministerul Sănătății a închis spitalul din localitate, scrie expressdebanat.ro.
„Să facem tot ce putem să nu lăsăm o zonă fără medici. Sunteți doctori, ați depus un jurământ”, au fost cuvintele prefectului Matei Lupu, în timp ce primarul Românu le explica medicilor că la Anina Consiliul Local a decis să deconteze și cheltuielile de transport ale medicilor de la Centrul de Permanență.