ORA DE VARA: cum se dă ceasul. Astfel, ora trei devine patru, ziua de duminică, 26 martie, fiind cea mai scurtă zi din an, cu doar 23 de ore.
ORA DE VARA. Cei care călătoresc nu au de ce să îşi facă griji. CFR anunţă că trecerea la ora de vară nu modifică programul trenurilor, care se va desfăşura conform orarului prevăzut.
ORA DE VARA. Pentru organism, modificarea orei reprezintă un efort. Iar specialiştii atrag atenţia că avem nevoie de o săptămână pentru a ne adapta la ORA DE VARA.
ORA DE VARA. Cei care vor resimţi mai tare efectele sunt cei obişnuiţi să se trezească foarte devreme.
ORA DE VARA 2017: Cum îţi afectează organismul schimbarea orei
ORA DE VARĂ 2017: Perturbă ceasul biologic
Se pare că organismul uman nu se poate adapta acestei treceri la ORA DE VARA şi ne influenţează ceasul biologic, potrivit unui studiu semnalat în publicaţia Current Biology. Acest efect este mai accentuat în cazul persoanelor care obişnuiesc să se trezească foarte devreme dimineaţa, avertizează specialiştii de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen.
ORA DE VARĂ 2017: Creşte riscul de infarct cu 10%
Trecerea la ora de vară ne afectează sănătatea inimii. Potrivit unui studiu apărut in publicaţia New England Journal of Medicine şi realizat de specialiştii de la Institutul Karolinska din Suedia, această trecere la ORA DE VARA creşte riscul de infarct miocardic, în special în săptămâna de după schimbarea orei.
ORA DE VARĂ 2017: Creşte rata sinuciderilor la bărbaţi
Un studiu apărut în publicaţia Sleep and Biological Rhythms arată că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ORA DE VARA este mai mare decât în restul anului.
ORA DE VARĂ 2017: Creşte nivelul de stres şi cauzează tulburări de somn
Într-un studiu publicat în revista Science, cercetătorii de la Spitalul Barnes Jewish din St. Louis au descoperit o legătură între lipsa de somn şi sănătatea mentală. De aici, cercetările au continuat şi au scos la iveală creşterea nivelului de stres în condiţiile în care pierzi o oră de somn, continuând cu dificultăţile de concentrare şi învăţare cu care ne confruntăm la serviciu/şcoală.