Potrivit reprezentanților ISU „Dobrogea”, în cursul nopții de marți spre miercuri a fost decupată o parte din puntea superioară, pentru a înlesni accesul salvatorilor către animale, urmând ca în cursul acestei zile să fie făcute alte două astfel de decupaje. „Se vor efectua alte două decupaje în puntea superioara a navei pentru a facilita accesul personalului de intervenție, apoi se vor evacua restul de ovine ramase în viață. La ora actuală avem șase medici veterinari, trei voluntari și trei din cadrul ANSVSA, la bordul epavei, care tranchilizează ovinele pentru a putea fi scoase de salvatori rapid. Apoi sunt predate și transportate cu ambarcațiuni la mal”, au transmis sursele citate.
Oile evacuate de pe nava eșuata sunt depozitate temporar pe cheiul din portul Midia în țarcuri special amenajate, unde medicii veterinari ai ASVSA le examinează clinic, le administrează vitamine, furaje, apă și în momentul în care își revin, sunt duse cu un mijloc de transport autorizat la ferma de proveniență, de unde nu pot pleca fără aprobarea ANSVSA.
Citește toate detaliile operațiunii și vezi VIDEO pe realitateadeconstanta.net!