Directorul Serviciului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, a declarat, corespondentului Mediafax, că 15 salvamontişti intervin, sâmbătă seara, în zona Lacului Călţun din Munţii Făgăraş pentru a ajuta o turistă din Belgia care şi-a rupt piciorul.
Tânăra în vârstă de 24 de ani face parte dintr-un grup de cinci persoane, toate originare din Belgia.
"Intervin opt salvamontişti argeşeni şi şapte colegi din Sibiu. Tânăra a fost preluată dintr-o zonă de grohotiş, cel mai probabil a călcat strâmb şi şi-a rupt piciorul", a spus directorul Serviciului Salvamont Argeş.
După ce va fi coborâtă din munţi, turista rănită va fi dusă la spital, pentru investigaţii şi tratament de specialitate.