Patru căţeluşi au fost salvaţi de pompierii din Hunedoara după ce au căzut într-un canal. O femeie a alertat pompierii. A observat că lipsesc după ce i-a căutat în locurile obișnuite de lângă blocul unde locuiește. I-a descoperit apoi căzuţi într-un canal.
„Fascinaţi probabil de antrenamentele şi exerciţiile tactice ale pompierilor, patru căţeluşi s-au gândit ieri să se întreacă la «100 de metri», prin spatele blocului unde trăiau, într-un cartier din Hunedoara. Din nefericire însă, un canal descoperit a fost un obstacol prea mare pentru ei şi au ajuns cu toţii pe fundul acestuia. Una dintre doamnele care îi îngrijea zi de zi, văzând că lipsesc de ceva vreme, a început să-i caute. Nu i-a fost greu să îi găsească, deoarece lătrau în cor şi mama lor dadea târcoale canalului adânc de 2-3 metri, neliniştită şi neputincioasă”, a transmis, vineri seară, ISU Hunedoara, pe pagina de Facebook.
„Imediat, a fost solicitat ajutorul pompierilor şi un echipaj format din 5 salvatori a ajuns în câteva minute acolo unde se întâmplase totul. Norocel, cel pe care îl vedeţi în fotografie, a fost primul adus la suprafaţă de către colegii noştri şi tot el a fost cel care, la finalul misiunii, a ţinut neapărat să ne spună câteva lucruri pe care le-a învăţat după această păţanie:
1. Pompierii salvatori fac întotdeauna tot ce le stă în putinţă să te salveze!
2. Copiii trebuie să se joace în locurile special amenajate pentru ei!
3. Părinţii trebuie să-şi supravegheze permanent copiii, pentru că o clipă de neatenţie se poate transforma oricând într-o tragedie!”, a mai explicat ISU Hunedoara.