"Parteneriatele strategice cu România au consolidat serviciile de protecţie apropiată ale UNDSS (Departamentul de siguranţă şi securitate al ONU n.e.). Aceste servicii permit desfăşurarea activităţilor înalţilor funcţionari ai ONU în timpul exercitării atribuţiilor lor, în special în zonele cu risc ridicat", se arată în postare preluată și de site-ul Uniunii Militarilor și Polițiștilor "Mihai Viteazul".
România, prin SPP, a devenit partener al ONU în programul pregătirii personalului de securitate şi protecţie. Un memorandum a fost semnat în 2009 şi a fost valorificat prin numeroase participări ale personalului SPP în misiuni ONU pe mai multe continente, în ţări precum Afganistan, Sudan sau Libia. În prezent, SPP are zeci de specialişti cu o bogată experienţă în zone de conflict, scrie Agerpres. O parte dintre aceştia au devenit instructori pentru specialişti în domeniu din alte ţări.
Tot cu sprijinul ONU, SPP a creat la Bucureşti un Centru de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate (CEPS), unde personal ONU specializat în protecţie participă la pregătiri pentru misiuni internaţionale.
Strategic partnerships with #Romania has strengthened @UNDSS’ close protective services. These services enable the activities of senior @UN officials in the course of their duties especially in high-risk areas. pic.twitter.com/2PKZpOepIc
— UN Security (@UNDSS) May 10, 2023
CEPS a devenit deja o structură internaţională, fiind implicat în programe de pregătire atât pentru personal specializat ONU, cât şi pentru diverse tipuri de misiuni UE şi NATO.