'Trebuie să aducem la zero emisiile până la sfârșitul acestui secol pentru a păstra încălzirea globală sub niveluri periculoase. Aceasta necesită o transformare uriașă dar nu înseamnă că trebuie să sacrificăm creșterea economică', a avertizat Ottmar Edenhofer, economist șef la Institutul Potsdam de Cercetare a Impactului Climatic, co-autor la raportului, citat de Bloomberg.
Potrivit raportului ONU, dacă trendul de creștere a emisiilor de carbon continuă, principalele riscuri la nivel global sunt creșterea temperaturii globale sau producerea unor fenomene precum inundații și secetă, însă oamenii pot evita ca acest lucru să se întâmple prin reducerea rapidă a emisiilor, a precizat Ottmar Edenhofer.
La rândul său, Rajendra Pach, șeful Panelului Interguvernamental Schimbări Climatice (IPCC), a arătat că 'încă mai este timp, dar puțin, pentru a acționa cu costuri flexibile'.
Potrivit documentului, China, Statele Unite, Uniunea Europeană și India sunt principalii emitenți iar printre opțiuni pentru reducerea emisiilor se numără eficiența energetică, migrarea de la combustibili fosili la energie eoliană sau solară și energie nucleară.
'Oamenii de știință ai lumii au specificat cât se poate de clar că nu mai este timp de pierdut. Politicienii își pot orienta politicile astfel încât să reducă dramatic emisiile sau își pot petrece restul carierei încercând să facă față dezastrului climatic', a avertizat Alden Meyer, reprezentant al Uniunii Oamenilor de Știință.
Raportul, a cărui autoritate este conferită de aprobarea oficialilor care reprezintă peste 120 de guverne, va fi cartea de bază pentru cele 200 de națiuni care trebuie să aprobe pachetul ONU referitor la încălzirea globală, la sfârșitul lunii decembrie a anului viitor, la Paris.