„Suntem mai aproape ca niciodată. Este minunat să pot spune asta după un an greu”. Sunt cuvintele optimiste cu care vorbește Christina Verchere, directorul OMV Petrom, despre extracția gazelor din Marea Neagră. Asta în contextul în care gigantul riscă să își piardă licența de exploatare pentru că încă nu a depus toate documentele pentru proiect, cu toate că termenul limită a fost în luna decembrie, spun surse guvernamentale. Tot surse spun și că ANRM ar fi amendat compania cu 7.500 de lei, din același motiv.
Compania contrazice statul român și în cazul taxei de solidaritate. În timp ce oficialii spun că OMV va plăti taxa, gigantul insistă și chiar critică taxa.
„Este o taxă care a venit de la Uniunea Europeană, a fost transpusă în legislația românească și are un set de criterii. Setul de criterii nu se aplică în cazul Petrom. Cred că mulți sunt surprinși de asta. Nivelul taxării pe piața energiei din România este printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, cu sau fără taxa de solidaritate”, a spus Christina Verchere.
De aceeași părere sunt și cei de la Black Sea Oil & Gas, care au cerut Guvernului să nu mai plătească taxa, după ce s-au plâns că nu au suficient profit ca să continue investițiile în România.
„Am avut o întâlnire cu prim-ministrul și cu domnul Ciolacu. Investitorii noștri sunt cei care au participat la discuții, asta pentru că sunt îngrijorați, nu sunt încântați de situația din România. Noi credem că nu a fost transpusă corect”, potrivit lui MARK BEACOM, director Black Sea Oil & Gas.
Și de această dată, guvernanții au propria variantă. Surse spun că executivul a transmis că legea este clară și toate companiile care se încadrează vor plăti taxa. Directiva a stârnit controverse la nivel internațional. La Curtea de Justiție a Uniunii Europene există trei procese pe rol care cer eliminarea taxei.