Un producător de energie și-a închis o parte din capacitatea de generare pentru a crea o criză de electricitate în piață și pentru a crește prețul, a declarat în urmă cu câteva zile Iulian Iancu.
El a refuzat la acel moment să nominalizeze compania, însă, din discuțiile între membrii comisiei și reprezentanții ANRE, a reieșit că este vorba despre OMV Petrom.
Afirmaţia de azi a lui Iancu vine în contextul în care Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei şi, de asemenea, fost director în cadrul OMV Petrom, a scris într-o postare pe Facebook că recentele modificări aduse Legii gazelor îi favorizează pe ruşii de la Gazprom.
'În contextul atacului pe care domnul Răzvan Nicolescu l-a lansat împotriva mea printr-o postare recentă pe contul său pe o reţea de socializare, vreau să fac următoarele precizări: în primul rând, constat că domnia sa a aflat că va fi audiat de Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea ANRE şi s-a lansat într-un atac la adresa mea, în speranţa că voi fi impresionat sau speriat', a declarat Iancu.
Potrivit acestuia, Nicolescu va putea da toate explicaţiile necesare, inclusiv cele legate de Gazprom, în faţa comisiei de anchetă. 'Însă, dacă nu o va putea face, va trebui să o facă la Parchetul General', a susţinut deputatul PSD.
'Dacă îl linişteşte, îl anunţ că nu va fi singur, pentru că din partea companiei OMV Petrom vor fi invitaţi şi alţi înalţi responsabili şi angajaţi care pot da informaţii lămuritoare despre următoarele: discriminarea producătorilor de energie electrică, manipularea pieţei, creşterea artificială a preţului, vulnerabilizarea siguranţei şi a sistemului energetic naţional', a mai arătat Iancu.
El i-a atenţionat pe cei care 'se grăbesc să intre în acest joc al calomniei şi denigrării la adresa mea că vor trebui să-şi susţină argumentele şi în faţă instanţei'.
Anterior, tot marţi, Nicolescu a scris pe Facebook: 'Începem să ne umplem de ridicol la Bruxelles pe nişte teme care chiar nu sunt importante pentru România. Cei de la Bruxelles au înţeles foarte bine că marele câştigător al acestor modificări sunt cei de la Gazprom. Acesta este principalul motiv pentru care se opun!'.
Nicolescu se referă la scrisoarea comisarului european pentru Energie, Miguel Canete, care a avertizat că modificările aduse recent Legii gazelor în comisia condusă de Iulian Iancu pot readuce România în procedură de infringement. Mai exact, spun cei de la Bruxelles, obligaţia ca 70% din gaze să fie tranzacţionate pe bursă ar pune bariere exporturilor de gaze.
Citește și: Ce nu spune Iancu de la PSD: În luna în care a acuzat Petrom că a oprit voit centrala Brazi ca să crească preţul, în SEN au fost 60 de avarii
Luni, Iancu afirma că a pregătit un răspuns către comisarul european, însă a ţinut să precizeze că, în opinia sa, oficialul european ar fi fost manipulat.
'În mod intenţionat sau nu, eu cred că datele i-au fost prezentate preşedintelui Comisiei Europene în mod manipulatoriu şi eronat şi cred că i s-a sugerat că transparenţă înseamnă tranzacţionare fizică în punctul virtual şi că avem îndeplinită condiţia de transparenţă, ceea ce nu este corect, pentru că pe noi nu ne interesa transparenţa din tranzacţionarea fizică, ci din modul de formare a preţului la gaze. Deci o primă confuzie. A doua confuzie a fost cea legată de procentul 70-30, în care i s-a sugerat că 70 ar însemna că 70% din producţia de gaze a României nu va mai putea fi dată niciodată la export, ceea ce însemna că puneam o barieră la export în mod artificial. Adică o manipulare vizibilă. Eu personal am pregătit un răspuns, pe care o să vi-l dau în momentul în care l-am finalizat. O să-l şi postez online şi o să-i cer domnului comisar să avem o discuţie, înţeleg că domnul comisar cunoaşte aceste detalii, că este un bun cunoscător al domeniului şi că putem avea o discuţie pe argumente', a declarat Iancu în faţa jurnaliştilor.
Pe 4 octombrie, Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor a avizat pozitiv legea de aprobare a OUG 64/2016, iar unul dintre amendamentele votate instituie obligaţia ca 70% din gaze să fie tranzacţionate pe bursa OPCOM.
Plenul Parlamentului a decis, marţi, ca proiectul de lege să fie retrimis la comisie pentru a doua oară.