România ajunge la 92 de infectări confirmate cu Omicron, într-o singură lună de la depistarea primului caz. Ministerul Sănătății și specialiștii în Sănătate Publică au anunțat că varianta cea mai contagioasă de coronavirus de până acum se transmite deja comunitar în România și in numai două săptămâni Omicron devine majoritară în România.
Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" a confirmat, vineri seară, alte 49 cazuri noi de infectare cu tulpina OMICRON a virusului Sars-Cov-2. Anterior, vineri au maai fost anunțate alte 5 cazuri cu OMICRON.
Dintre cele 49 de noi cazuri, 28 sunt bărbați și 21 femei, cu vârste între 0 și 79 de ani. Între acestea e și un copil de numai 2 luni care a fost internat câteva zile, ca si mama sa, ambii confirmati, dar cu forme usoare.
Este vorba despre 28 de bărbaţi şi 21 de femei cu vârste cuprinse între 0 şi 79 ani din municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Suceava şi Vaslui.
Şapte dintre persoanele infectate au istoric de călătorie în Marea Britanie şi Nigeria, iar 32 sunt vaccinate împotriva COVID 19.
Ministerul Sănătăţii precizează că numărul total al cazurilor confirmate cu varianta OMICRON a virusului SARS CoV-2 se ridică la 92.
”Cifrele înregistrate în ultimele 24 de ore sugerează începutul transmiterii comunitare pentru tulpina OMICRON care probabil va deveni dominantă în următoarele două săptămâni”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.