"De la întâi iulie, punctul de pensie va creşte la 1.000 de lei, nu se pune problema să amânăm această creştere, să o schimbăm, să amânăm legea salarizării unitare sau toate celelalte măsuri pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare. Asta nu înseamnă că noi ne uităm cu mai puţin respect către FMI sau către Comisia Europeană sau către alte instituţii internaţionale, dar, nu putem să nu observăm faptul că toate prognozele în ceea ce priveşte România în ultimii ani, atât ale Comisiei Europene cât şi ale FMI au fost greşite. Daţi-ne voie să ne luăm după Comisia de Prognoză, care nu a greşit niciodată până acum, şi după estimările pe care le facem noi cu specialiştii PSD", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la un post de televiziune.
Anunţul ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale vine în contextul în care Reza Bagir, şeful FMI la Bucureşti, a atras atenţia asupra deficitului bugetar în creştere şi a spus că România este ţara UE cu cea mai mare majorare a deficitului bugetar structural, scrie Mediafax.