Iar reîntoarcerea copiilor la școală se va face și cu alte măsuri speciale. Băncile au fost distanțate, la intrarea în unitățile de învățământ elevilor li se va măsura temperatura, apoi se vor dezinfecta pe mâini.
În plus, copiii vor fi însoţiţi de profesor de la accesul în unitatea de învăţământ până în sala de clasă şi apoi, după finalizarea activităţilor, vor fi conduşi până la ieşire.
În clase, profesorii și elevii vor fi nevoiți să poarte măști de protecție.
Prezenţa în această perioadă la şcoală este opţională. Pentru cei care nu pot participa fizic la pregătire vor fi organizate activităţi online, promit oficialii din Ministerul Educației.